O poveste despre doi oameni și un împrumut de bani. O poveste atât de simplă, dar atât de puternică încât ar putea să schimbe lumea. Pentru mine, această poveste este aproape de rădăcina a ceea ce a adus omenirea în starea de sclavie în care se află astăzi.
Întrebarea este: se va repeta istoria pentru actuala civilizație și/sau pentru următoarea? Ori vom învăța din asta și vom crea ceva nou, mai eficient?
Te încurajez să citești și să reflectezi!
Aș vrea să te mai rog ceva: distribuie acest articol, spune povestea altor oameni și discutați despre ideile expuse aici! Pentru că ideile și discutarea lor sunt esențiale pentru viitorul nostru.
„Când vorbesc despre bani, mă refer la timpul tău, energia ta, creativitatea ta, potențialul tău, scopul tău. Este vorba despre însăși viața ta.”
Sursa poveștii
Povestea mi-a fost spusă de un fost profesor din liceu. El a analizat și cercetat sectorul bancar timp de peste un deceniu, iar aceasta este părerea sa. El dorește să rămână anonim, dar mi-a încredințat mie oportunitatea de a o duce mai departe.
Împărtășesc povestea asta cu permisiunea sa.
Definiții pentru mai multă claritate
Ne concentrăm pe sistemul financiar: bănci și bani. Nu vorbim despre economie, care la suprafață este mai mult politică și ideologie. Sistemul financiar stă la baza diferitelor ideologii economice.
Înțelegi?! Un împrumut este „al tău pentru cineva” pentru o perioadă de timp. Pentru oamenii morali, etici – un „împrumut” implică o obligație.
„Primul împrumut”
Să ne întoarcem în timp, la vremea când făceam schimb (troc) de boabe de cacao, de metale sau de alte obiecte fizice ca formă de „monedă”, pentru a le schimba cu un alt obiect dorit. De exemplu, o mână de cacao pentru niște porumb, sau două mâini pline pentru o friptură, sau o bucată de aur pentru un cal și o căruță.
Bunicii și străbunicii noștri cu siguranță își amintesc poveștile atât de vii ale vremurilor anterioare.
Așadar, începem povestea. Avem două personaje, Achim și Călin.
Călin are o idee de afacere și are nevoie de mai multe obiecte de la mai multe persoane diferite din oraș. Călin nu are suficientă cacao și bucăți de aur pentru a obține toate lucrurile de care are nevoie. Și, de asemenea, Călin devine confuz, cu atât de multe elemente „monedă” pe care să le calculeze și să le comercializeze în oraș.
Acest Călin îi povestește întâmplător lui Achim despre dilemă, despre dorința de a începe afacerea și despre nevoia de mai multă cacao și aur, pentru a obține lucrurile necesare funcționării afacerii. Călin este blocat.
Achim cunoaște pe toată lumea din oraș, este influent și deține mai multe afaceri, vânzând diverse bunuri și servicii. Achim este, de asemenea, tipograf, deținând cea mai mare tipografie din oraș.
Achim tipărește un set de bilețele de hârtie, toate de aceeași dimensiune, toate cu un design foarte specific și detaliat. Fiecare bucată de hârtie are numărul 1.000 pe ea.
Arată frumos, regal și are un sentiment de „autoritate”. În realitate, este doar o hârtie cu un design frumos și, în sine, este lipsită de valoare.
Achim îl găsește pe Călin și îi spune: „Hei, Căline, aici sunt 10 bancnote, se numesc «bani» și valorează 10.000 de lei.”
Călin este confuz.
Achim îi explică faptul că o bancnotă valorează cât 10 grame de aur sau 20 de kg de cacao și că toate afacerile pe care el (Achim) le deține vor accepta acești „bani” în loc de cacao și aur și că el (Achim) va convinge și alte afaceri din oraș să accepte acești „bani”. Garantat.
De fapt, atâta timp cât banii sunt măsurați în „lei” și au ștampila de aprobare a lui Achim, el poate face troc cu acești „bani” cu oricine din întreaga țară.
Călin încă este destul de confuz.
Achim îi explică în continuare că îi „împrumută” acești bani, astfel încât acesta (Călin) să poată cumpăra toate articolele de care are nevoie pentru a-și începe afacerea.
Călin „înțelege” (așa crede Călin) și este foarte încântat.
Achim spune: „Acum, acest împrumut de 10.000 de lei valorează mult și tot ce îți cer este să mi-l rambursezi într-un an, iar pentru riscul pe care mi l-am asumat împrumutându-ți atât de mulți bani, tot ce îți cer este o dobândă de 10%. Deci, într-un an, îmi vei datora 11.000 de lei”.
Achim îi spune lui Călin foarte clar că nu trebuie să îi dea banii înapoi decât în lei. Nu este nevoie să plătească o parte sau toată suma înapoi în aur sau boabe de cacao. Tot ce cere este să i se plătească în lei… și numai în lei.
Călin se gândește la asta, se gândește că afacerea va merge bine și că nu va fi o problemă să ramburseze banii cu o dobândă de 10%. El îi este recunoscător lui Achim, acceptă „împrumutul”, îi mulțumește și își continuă drumul.
Aceasta a fost povestea „primului împrumut” și explică modul în care omenirea a fost înrobită de o schemă Ponzi, numită finanțe/bănci. Poți înțelege de ce? Stai câteva minute și reflectă la situația prezentată mai sus! O vezi? Vezi capcana și modul în care aceasta duce la înrobire?
Când ești gata, citește mai jos o scurtă explicație!
Capcana și implicațiile
Referitor la povestea de mai sus, să recapitulăm și să presupunem că acei bani au fost „creați” pentru prima dată:
- deducem din poveste că au fost creați / tipăriți pe hârtie 1.000 de lei;
- 10.000 de lei reprezintă TOȚI banii exprimați în lei care există în întreaga lume (trebuie să fi început cu o anumită sumă, nu? Să presupunem că a fost 10.000 de lei);
- acei 10.000 de lei au fost împrumutați cu dobândă;
- Călin are acei 10.000 de lei în numerar;
- el trebuie să ramburseze împrumutul plus dobânda;
- deci Călin datorează 11.000 de lei (10.000 lei împrumut + 1.000 lei dobândă).
Capcana trebuie să fie dedusă din cele ce urmează: dacă există doar 10.000 de lei, unde va găsi Călin vreodată 11.000 de lei?
- Călin nu va putea găsi NICIODATĂ dobânda suplimentară de 1.000 de lei. De ce? Pentru că partea de dobândă a împrumutului nu a fost creată niciodată – a fost creată doar suma inițială, „principală”, de 10.000 de lei;
- după cum stau lucrurile, Călin va căuta 1.000 de lei pentru totdeauna. Nu îi va găsi niciodată și va fi mereu dator.
Călin este înrobit… atât de un contract, cât și de anxietatea de a ști că este prins într-o capcană. Spiritul lui știe asta. Cu toții știm, dar nu ne putem da seama de ce sau cum s-a întâmplat. Dar simțim că ceva rău tocmai s-a întâmplat și că suntem prinși într-o capcană a dracului de bine gândită.
Lichiditatea!
„Dar nu așa funcționează”, parcă te aud spunând. „Ei tipăresc mai mulți bani și atunci există „lichiditate” pe piață, iar Călin poate găsi cu ușurință dobânda suplimentară de 1.000 de lei.”
Bine, să jucăm jocul așa!
Al doilea, al treilea, al patrulea,… până ajungem la împrumutul cu numărul 100.
Să ne întoarcem totuși la primul împrumut și să vorbim despre îndoielile lui Călin. Acești lei și sistemul monetar sunt noi. Călin, probabil că își va da seama la un moment dat de faptul că, dacă este singurul care are lei, atunci nu va putea veni cu mai mult de 10.000 de lei și îi vor lipsi 1.000 de lei, dobânda.
Deci, pentru a-l liniști pe Călin, Achim se numește acum „bancher” și face un alt împrumut de 10.000 de lei cu o dobândă de 10% (adică tipărește 10 alte bucăți de hârtie, le numește „bani” și spune „aceștia valorează 1000 de lei fiecare”).
Deci, acum avem în circulație 20.000 de lei, împrumuturi și 2.000 de lei, dobândă.
Dobânda suplimentară de 2.000 de lei nu poate fi găsită niciodată, pentru că nu există.
Să continuăm, astfel încât să vezi adevărata capcană!..
Să presupunem că lucrurile merg bine. Mai mulți oameni doresc împrumuturi, există mai mulți „bancheri” și aceștia acordă mai multe împrumuturi cu dobândă de plătit. În cele din urmă ajung să existe 100 de împrumuturi.
100 de împrumuturi: 1.000.000 de lei tipăriți + 100.000 de lei plătiți în plus cu titlu de dobândă. Deci avem 1.000.000 de lei în bani tipăriți și 1.100.000 de lei datorați bancherilor.
Dobânda suplimentară de 100000 de lei nu poate fi găsită niciodată. Ea nu există!
Dar…
În această situație, cu din ce în ce mai mulți bani fizici care circulă prin oraș, se pare că există suficienți bani disponibili.
De fapt, mai ales la începutul acestei „frenezii a banilor de hărtie”, primii „împrumutați” reușesc să își ramburseze împrumuturile – și dobânda. Vestea se răspândește – Acest sistem monetar, care reprezintă banii de hârtie, „chiar funcționează”!
Toată lumea îi acceptă (leii), fac trocul mult mai ușor și este ușor să „faci bani” și să îi rambursezi „bancherilor grozavi care creează acești lei minunați”.
Și din nou…
Dacă adunăm toți banii existenți în acest moment, ajungem la 1.000.000 de lei. Și mai există încă 100.000 de lei în dobânzi care trebuie plătiți.
Acea dobândă de 100.000 de lei nu poate fi găsită NICIODATĂ, pentru ea că nu există.
În aceste condiții, societatea în ansamblu nu va putea niciodată să-și ramburseze toate împrumuturile, chiar dacă unii oameni sunt capabili să facă acest lucru. Iar debitorii „de succes” vor da vina pe lipsa de pricepere în afaceri a debitorilor ratați prin eșecul lor. Majoritatea oamenilor nu se vor gândi niciodată că poate există o problemă cu sistemul financiar în sine.
Dar există PROFITUL!
Oamenii mi-au spus…: „dar profitul va avea grijă să aducă acei bani care lipsesc. Așa spun lecțiile de economie”.
Nu e corect! Profitul este pur și simplu un termen pentru realocare. Profitul reprezintă acea sumă de bani care pleacă dintr-o parte în alta. O mână dă și alta ia. Nu există acel concept care să spună că „profitul crează bani”.
De exemplu:
Dacă afacerea ta vinde bunuri și servicii în valoare de 1.000 de lei, iar toate costurile tale de producție ajung la 600 de lei, ai putea spune că ai un profit de 400 de lei. Dar tot 1.000 de lei rămân. Nu au fost creați bani noi. Suma de 1.000 de lei a trecut dintr-o mână în alta.
Un alt exemplu:
Dacă îți folosești degetul pentru a picta un desen pe nisip, atunci costul este zero. Să spunem că cineva îți plătește 100 de lei pentru acel desen. Tu ai acum 100 de lei. Ai putea spune că ai realizat un profit de 100 de lei din acel tablou în nisip. Ceea ce, în contabilitate ar fi adevărat. Cu toate acestea, nu au fost creați bani noi. Ceea ce s-a întâmplat a fost că cei 100 de lei au trecut dintr-o mână în alta. Există în continuare doar 100 de lei.
Implicații
Implicațiile acestui fapt sunt numeroase și se extind în toate colțurile societății. Toate acestea merită o discuție detaliată, cu prietenii, familia și comunitatea. Apoi, în cele din urmă, cu guvernul.
Sugestia mea este ca, înainte de a citi scurta listă de implicații de mai jos, să faci un pas înapoi și să-ți privești viața și chiar societatea în ansamblu. Ce vezi?
De exemplu, fă un pas înapoi și imaginează-ți că vezi întreaga societate ca fiind într-un fel de acvariu sau cușcă mare. Pe cât de bine poți, privește obiectiv acel întreg, pe o perioadă de timp și imaginează-ți ce se întâmplă atunci când toți oamenii din acest acvariu/cușcă urmăresc să dețină în numerar „dobânzile” care nu există.
Iată ce s-ar putea și ce sper eu să vezi:
Este ca un stoc limitat de produse. Unii clienți vor primi unul sau mai multe produse, iar alții nimic.
Atâta timp cât banii sunt „împrumutați” cu dobândă, oameni și societăți întregi vor face parte din ceea ce s-ar putea numi schema bancară Ponzi, adică iluzia care trebuie menținută prin împrumuturi din ce în ce mai mari de bani. Vor fi unii care vor scăpa, iar alții care vor pierde totul.
Cei care pierd sunt cei care au datorii.
Orice schemă Ponzi are nevoie de „creștere” pentru a se menține alimentată și camuflată.
Majoritatea oamenilor care lucrează în băncile de retail, în băncile de investiții și în finanțe în general, nu văd acest lucru. Ei nu știu, așa că nu dați vina pe ei. Nici omul obișnuit nu știe.
Sistemul financiar este complicat în mod deliberat („They muddy the water, to make it seem deep.” – Friedrich Nietzsche), pentru a-i deruta pe oameni și a-i menține pierduți în complexitate, precum și pentru a păstra puterea în mâinile celor foarte puțini care știu, care sunt chiar în vârf.
Atunci când creșterea se oprește, piramida se prăbușește și este „resetată”. Fiecare criză financiară este o reașezare a acestei scheme.
Băncile par întotdeauna fericite să împrumute bani oamenilor care nu-și pot permite acele împrumuturi. Chiar și atunci când „scorul de credit” este slab, ele ne vor împrumuta bani. De ce? Pentru că societatea este condusă de creștere și eficiență economică, având ca scop fals găsirea acelor dobânzi care, de fapt, nu pot fi găsite niciodată.
Este o sursă de anxietate care îi face pe oameni să fie ocupați, tot mai ocupați…
Unii oameni sunt atât de stresați, încât nu au timp sau spațiu să se oprească, să reflecteze la ceea ce se întâmplă cu adevărat și să iasă de pe banda de alergare. Aceștia sunt permanent angrenați în ceea ce îmi place mie să numesc „cursa șobolanului”. Menționez că nu sunt nici primul și nici ultimul care vorbește despre „cursa șobolanului”, nu eu am inventat termenul ăsta.
Acest stres și această anxietate îi determină pe oameni să cumpere, să mănânce și să consume continuu, ceea ce duce la suprasolicitare, boală, medicamente etc., ceea ce duce la și mai mult stres, și așa mai departe, până când întreaga lor viață este extrasă din ei. Spiritul lor a fost secătuit. Personal, cred că totul este proiectat și motivul pentru care cred asta, e că toate marile corporații care controlează diverse domenii precum fumatul, vânzarea de alcool sau producția de medicamente, sunt deținute de aceeași mână de oameni.
Voi reveni, cu siguranță, asupra acestui subiect. Rămâi aproape!
De-a lungul anilor, clădirile au devenit mai ușor de construit, mai urâte și mai rapid de dărâmat. Totul a devenit mai de unică folosință. Din nou, este un produs secundar al „creșterii continue” pentru a alimenta schema Ponzi, având ca scop găsirea acelor dobânzi care nu pot fi găsite niciodată.
Odată, clădirile durau sute de ani și erau superbe. Ce s-a întâmplat cu toate acestea? Priceperea, arta, meșteșugul? Și de ce nu se mai procedează așa?
Au fost purtate războaie pentru a aduce băncile unei națiuni suverane (care au fost odată sub etalonul petrolului sau aurului) în aceeași schemă bancară. Pe scurt, am fost înrobiți timp de secole. Acum te întreb, Căline: Cât timp ai de gând să mai fii sclavul lor?
Cu siguranță te vor interesa următoarele articole:
